În vara anului 1914, burgheziile și imperialismele care pregătiseră arsenalele pentru conflictul iminent au culeș și ele roadele unei lucrări foarte intense de propagandă și de intoxicare ideologică a proletariatului în realități naționale specifice.
Imperativul era clar: principiile internaționaliste, apartenența de clasă și lupta de clasă ca elemente discriminatorii și criterii călăuzitoare ale acțiunii politice, superioare oricărei apartenențe naționale și oricărei motivații invocate de burghezie pentru războaiele lor, toate acestea puteau cel mult fi tolerat în vremuri de pace și de viață relativ stabilă a capitalismului, dar nu și atunci când cearta dintre interesele burgheze a ajuns la momentul culminant al marii ciocniri.
Uniunea muncitorilor împotriva opresiunii de clasă comună, dincolo de diviziunile și barierele naționale, urma să fie redusă la cuvinte de conveniență, să fie proclamată atunci când nu putea aduce prejudicii mari intereselor capitaliste, statelor și patriei lor, ci să abandoneze prompt atunci când patria a cerut mobilizarea în masă pentru împărțirea piețelor internaționale și împărțirea sferelor de influență între puteri.
Muncitorilor germani li sa spus că trebuie să apere patria Kulturului și realizările național-socialismului împotriva tiraniei țariste retrogradate și a agresiunii imperiale britanice și franceze.
Muncitorilor ruși le a fost comunicat că războiul este împotriva militarismului germanic barbar.
Proletariatului britanic i sa spus că trebuie să fie de partea leagănului democrației parlamentare și să apere autodeterminarea „săracii Belgiei” împotriva brutalității Puterilor Centrale.
Masele muncitoare franceze au primit sarcina de a proteja patria libertății împotriva hunilor.
În al doilea rând, muncitorii și țăranii italieni au fost aruncați în imensul macel în numele finalizării Risorgimentului.
A venit și rândul proletarilor americani să se scalde în noroiul tranșeelor în numele tinerei democrații în stele și dungi.
Toate burgheziile, toate imperialismele aveau arsenalul lor de motive „progresiste” pentru a lega clasa exploatată de cauza națională, pentru ai cere sângele. Nu a existat nicio națiune capitalistă implicată în conflict care să nu se prezinte ca atacată, amenințată, provocată pe nedrept, legitimată de cele mai sacre justificări ale confruntării militare.
Important, ceea ce le combina pe toate, a fost negarea caracterului imperialist general al războiului.
Astăzi, în fața crizei ucrainene, trebuie să tragem concluzia că confruntarea mai are acea natură imperialistă sau nu? Rusia, puterile europene, Statele Unite au fost supuși imperialiști ieri, în Primul Război Mondial, dar astăzi nu?
Ar trebui să acceptăm încă o dată că internaționalismul proletar este o frază înaltă și retorică cu care să isi umple gura în timp de pace și să fie negat și prostituit atunci când războiul burgheziei îi cheamă pe proletari?
Trădarea rușinoasă cu care partidele socialiste au abdicat în fața imperativelor burgheze în zorii Marelui Război este mereu aproape.
Necesitatea, nevoia vitală a reafirmarii internaționalismului autentic, coerent proletar și revoluționar, va fi mereu negata, mistificată, încețoșată de cele mai infame sofisme, de cele mai subtire „diferențe”, de cele mai respingătoare contorsionări. Și chiar în numele unui pretext „internaționalism concret” – care are doar duhoarea oportunistă că de fiecare dată se va încerca să se stabilească asupra cărui tâlhari imperialist cade „vinovat” conflictul, care este atacat și care agresorul, care raider este în general „preferabil” sau care este cel mai „execrabil”.
Singura „diplomație” pe care acești „internaționaliști” nu știu sau nu doresc s-o afirme este cea a clasei muncitoare, care este mereu atacată pe fiecare front al războiului imperialist, care nu are nici un tâlhar burghez de apărat trebuind să lupte cu toți.
Astăzi ca și ieri, spus fără nicio complezență ridicolă, vom fi puțini împotriva unei lumi ostile, formată din dușmani de clasă declarați și falși prieteni vicleni. Cu toate acestea, pretindem cu capul sus sarcina și onoarea de a ține steagul singurului internaționalism proletar, acela fără alte „adjective”, fără compromisuri sau concesii; să preiau steagul roșu al singurului război la care putem răspunde „prezent!”: acela al exploataților împotriva exploatatorilor, împotriva războiului capitalului și imperialismului, împotriva tuturor tâlharilor implicați în această enesima împărțire între burghezii. Este singura modalitate de a ne aduce contribuția la menținerea vie a speranței, a posibilității istorice ca alternativa crucială – socialismul sau barbaria – să fie încă deschisă, capabilă să se rezolve într-o mare mișcare de eliberare a clasei muncitoare și a întregii umanități.
Perspectivă marxistă – Cercul internaționalist „coaliția muncitorilor”
circolo internazionalista "coalizione operaia" 